USCC Laguna Seca: Acura domină în drumul spre titlu

Weathertech Raceway Laguna Seca, legendarul circuit care face ocolul unui lac secat din peninsula Monterey, a găzduit și în acest an penultima etapă a IMSA Weathertech Sportscar Championship. Confirmând un trend pe care l-am sesizat încă de la începutul anului, Acura a dominat încă din calificări, ritmul din cursă fiind îndeajuns pentru a le asigura victoria lui Juan Pablo Montoya și Dane Cameron. Mai jos, Ford a învins la GTLM, dar finala din Georgia se va rezuma oricum la un duel între cele două echipaje Porsche Motorsport North-America pentru titlul la piloți.

Două lucruri sunt de la sine înțelese: că verdeața nu (prea) crește la Laguna Seca și că Penske va pune mâna pe titlu indiferent de campionatul în care se implică. Dacă în primul sezon complet de după revenirea într-o serie aflată sub tutela IMSA Penske n-a rupt gura târgului, Acurele bazate pe prea-buna platformă ORECA fiind la rândul lor stâlcite de mașinăria de ucis numită Cadillac, anul 2019 a început altfel și s-a derulat altfel. Dinții exponentului de frunte al GM din clasa de top a prototipurilor au fost scoși cu patentul unul câte unul și ce a mai rămas a fost insuficient pentru a clădi un nou atac la titluri (deși jocul nu s-a terminat, mai avem un ultim episod de 10 ore al cărui poveste încă nu s-a scris). Mazda a reușit să termine curse ceva mai des și, cu un imbold din partea BoP-ului, a legat o serie nesperată de victorii, dar ele au venit prea târziu pentru a-i lua în considerare pe niponi în lupta la titlu și, în fine, Nissan a fost redus la statutul de spectator mobil c-o singură mașină rămasă pe grilă. Altfel spus, Acura a cam avut drum liber către titluri, dar acest drum s-a dovedit mai întortocheat decât poate părea privit din perspectiva listei cu rezultate. Acurele au câștigat, au obținut pole-uri, iar piloții Căpitanului se află pe locurile 1 și 3 în campionat. Cu toate acestea, diferența între Cameron și Montoya și urmăritorii brazilieni Derani și Nasr este de doar 12 puncte. Și, da, aceștia doi sunt piloți Cadillac. Vă lăsăm pe voi să trageți concluziile.

Revenind la cea mai recentă etapă din California, calificările au confirmat (dacă mai era nevoie) viteza pe un tur a lui Ricky Taylor care a reușit un 1:15.035 la bordul mașinii #7 a Team Penske. Americanul a fost cu peste 0.3 secunde mai rapid decât coechipierul Montoya care a completat prima linie a grilei de start, timpul de pole fiind unul record. Jordan Taylor a fost al treilea urmat de Tristan Nunez (Mazda #77) și primul Cadillac al Action Express, anume cel cu numărul 31, pe poziția a cincea la general în fața Mazdei cu numărul 55. Kyle Masson a obținut pole-ul la LMP2 la bordul ORECA-ului #38 Performance Tech. Acesta a fost cu peste 0.5 secunde mai rapid decât Matt McMurry.

Un 1:21.557 a fost îndeajuns pentru ca Jesse Krohn să pună mâna în mod neașteptat pe pole position-ul categoriei GTLM. Dirk Mueller (Ford #66) a fost al doilea la aproape 0.13 secunde în urma finlandezului, iar Tom Blomqvist a completat top 3-ul în celălalt BMW M8 GTE al Team RLL. Laurens Vanthoor, liderul ierarhiei piloților la categoria de top a GT-urilor alături de Earl Bamber, a plecat de pe poziția a patra avându-l în coada sa pe Ryan Briscoe. Cel mai rapid Corvette a plecat abia de pe șase. Corey Lewis a fost cel mai rapid la GTD, turul său de referință cronometrat în 1:24.962 a fost chiar ultimul al pilotului echipei Paul Miller Racing. Trent Hindman a fost pe doi, iar Cooper MacNeil a reușit cea mai bună performanță a sa din a doua jumătate a sezonului cu un loc trei pentru Ferrari-ul Scuderia Corsa. Un accident serios suferit de Patrick Lindsey a eliminat Porsche-le Park Place Motorsport care a fost distrus și n-a mai luat startul în cursă.

Cursa a fost una lipsită de incidente notabile. N-am avut, din nou, vreo neutralizare, iar asta a însemnat că am putut observa cum echipele din fiecare clasă încearcă strategii diverse pentru a urca în clasament în lipsa unui safety car, dar și multiplele „ambuteiaje” pe îngustul circuit californian lung de doar 3.6 kilometri. Din păcate, la vârf nu sunt prea multe de povestit. Acura a dominat de la un capăt la altul întrecerea care a durat două ore și 40 de minute. Inițial, Pole-sitter-ul Taylor a condus, dar Dane Cameron a trecut de coechipierul său în turul 42 și dus a fost, construindu-și un avantaj de 20 de secunde parcursul unui stint. Pe final, mașina #7 s-a apropiat puțin, dar efortul lui Castroneves și Taylor s-a dovedit a fi insuficient căci diferența dintre cele două Acura la final a fost de aproape 10 secunde în favoarea mașinii #6.

A treia victorie din 2019 pentru Cameron și Montoya îi pune pe aceștia la adăpostul a 12 puncte înaintea finalei de la Road Atlanta după ce echipajul #31 Nasr/Derani a terminat pe trei. Brazilienii au obținut maximul posibil la Laguna Seca după ce Pipo a trecut de Renger van der Zande pentru poziția a treia cu doar 10 minute rămase pe ceas. În urma Cadillac-ului #10 WTR a terminat cel cu numărul 5 al AXR, Mazda ajungând la final doar cu mașina #55 după ce #77 a fost retras cu probleme la ambreiaj apărute pe final când mașina rula în top 5.

În ciuda podiumului obținut după o secetă cam lungă (anterior, Derani și Nasr s-au mai aflat pe podium la Belle Isle), Action Express are nevoie de o doză generoasă de noroc pentru a întoarce roata și a fura titlul de sub nasul celor de la Penske căci diferența este mare. În același timp, faptul că Nasr și Derani au împins lupta până în ultimul act al actualei stagiuni dovedește că, în continuare, constanța te poate pune în poziția de a te lupta pentru trofeul de campion la finele anului deși Cadillac-urile au fost penalizate pe toată linia după ce au dominat în 2017 și 2018. Nissan-ul CORE a terminat pe 7 la general după o altă cursă în care Colin Braun n-a mai putut reveni după stint-ul lui Jon Bennett – care se retrage după Petit Le Mans și închide și porțile echipei care nu va mai continua în 2020 decât ca partener tehnic al Porsche la GTLM. La P2,  PR1/Mathiasen Motorsports a câștigat pentru a cincea oară la rând în fața Performance Tech la diferență de un tur.

Că tot am menționat clasa de top a GT-urilor, victoria acolo a revenit echipajului Mueller/Hand care n-a mai câștigat de la etapa de la Lime Rock Park din 2018. Mueller a preluat conducerea după 20 de minute de la startul întrecerii când Krohn a rămas fără putere la ieșirea din virajele Andretti. El s-a menținut la vârful categoriei până spre finalul primei ore care a coincis cu prima trecere pe la boxe pentru mai toți concurenții de la GTLM. Singurii care n-au oprit la finele primei ore au fost piloții Corvette Racing care intraseră deja la boxe după doar 40 de minute de la momentul startului, Corvette-urile mergând pe o strategie cu trei opriri față de doar două pentru BMW, Porsche și Ford. Asta a făcut ca Garcia să ajungă pe prima poziție la începutul orei a doua și, din nou, la începutul ultimei ore de concurs înainte ca atât Garcia cât și Milner să treacă pe la boxe cu 40 de minute rămase pe ceas.

După acest pit stop, Hand a revenit pe prima poziție la o jumătate de minut în fața BMW-ului împărțit de Edwards/Krohn. Dacă mașina #24 a fost înafara razei de acțiune a celor două C7.R, cea cu numărul 25 (De Phillippi/Blomqvist) a fost însă depășită de ambele Corvette-uri înainte de final grație pneurilor mai proaspete. Ford a învins cu un avans de 22 de secunde în fața lui Jesse Krohn. Celălalt Ford, #67, a terminat pe șase în urma BMW-ului #25 după ce Ryan Briscoe a derapat la ieșirea din ultimul viraj cu 40 de minute înainte de final. Ambele Porsche 911 GT3 RSR s-au chinuit la Laguna Seca și au terminat la coada plutonului – dar titlul de campioni la constructori este deja în traista producătorului din Stuttgart. Podiumul obținut de Magnussen și Garcia ar putea să fie ultimul pentru acest cuplu de cursă lungă, danezul fiind aparent pe punctul de-aș încheia cariera alături de Corvette Racing după Petit Le Mans. Locul său urmează, conform unor surse din industrie, să fie luat în cadrul cvadrupletei de piloți full-season de Jordan Taylor care, la rândul său, ar fi înlocuit în sânul echipei tatălui său de Ryan Briscoe care devine liber de contract după retragerea Ford de la GTLM. De asemenea, acesta va fi și ultimul sezon pentru Scott Atherton în postura de președinte al IMSA, Atherton anunțându-și retragerea după mai bine de trei decenii de activitate în cadrul IMSA și nu numai.

Bryan Sellers și Corey Lewis au transformat pole position-ul obținut în ziua de sâmbătă într-o victorie mult-așteptată pentru echipa campioană en-titre (încă) într-un sezon greu pentru echipajul #48. Cel puțin la fel de multă bucurie a fost emanată și din boxa Pfaff Motorsport, Zach Robichon devenind primul campion al noii sub-serii IMSA Sprint Cup din care fac parte cele șapte etape mai scurte din calendarul IMSA Weathertech Sportscar Championship (practic, opusul sub-seriei North-American Endurance Cup) și care a fost deschis în 2019 doar piloților de la GTD. Înainte de Laguna Seca, Robichon avea de partea sa un avans minim de un punct în fața cuplului Trent Hindman/Mario Farnbacher (Acura #86). Aceștia doi au avut parte de o cursă dificilă și au terminat abia pe poziția a opta la clasă în timp ce Robichon au fost pe patru. În fața mașinii #9 s-a aflat Lamborghini-ul #44 Magnus Racing (Potter/Lally)) și Ferrari-ul Scuderia Corsa #63 (MacNeil/Vilander).

Ultima etapă a IMSA Weathertech Sportscar Championship pe anul acesta va avea loc la Road Atlanta între 9 și 12 octombrie. Cursa de 10 ore va decide campionii la GTD (lideri continuă să fie Farnbacher și Hindman cu un avans confortabil), GTLM (unde lupta se dă între piloții Porsche) și DPI (unde Acura pleacă cu prima șansă, dar o cursă problematică ar putea însufleți speranțele celor de la Action Express).

Rezultate complete aici

Sursă foto: IMSA