WEC Fuji: Toyota câștigă ca de obicei pe teren propriu în ciuda handicapului

Muntele Fuji a tratat caravana din FIA WEC ceva mai bine în acest an față de alte ediții când ploaia a căzut torențial și a dus la oprirea întrecerii de șase ore. A plouat, totuși, puțin, dar nu îndeajuns de mult pentru a pune în dificultate cele două echipaje Toyota care au mărșăluit către un 1-2 clar cu echipajul #8 în poziția vârfului de lance care a condus practic toată cursa. Rebellion a încercat să se dueleze cu celălalt TS050, dar lipsa sistemului hibrid și-a spus cuvântul, iar elvețienii au terminat la două tururi în urma învingătorilor. Racing Team Nederland a învins pentru prima dată în WEC dovedind că trecerea de la Dallara la ORECA a fost inspirată iar Aston Martin și-a trecut în cont victoriile la ambele clase de GT-uri.

Se aștepta ca Toyota să aibă parte de niște adversari măcar oarecum redutabili chiar în etapa de casă? Nu, nu trebuie să răspundeți căci întrebarea este retorică, dar ce este evident este că degeaba ai sistemul de handicap dacă peste el se suprapune natura imprevizibilă. Cu alte cuvinte, Toyota a fost încetinită cu peste o secundă față de nivelul de performanță din prima etapă a stagiunii de la Silverstone (găsiți în articolul din link mai multe detalii despre cum funcționează acest complicat sistem de handicap care este volatil, raportul de forțe schimbându-se, teoretic, de la o cursă la alta în funcție de rezultate), dar asta n-a prea contat căci a fost mult mai cald anul acesta față de 2018.

În calificări, Kazuki Nakajima și Brendon Hartley au fost cei mai rapizi, mașina #8 fiind în pole c-o medie a timpilor celor doi piloți de 1:25.013, cu aproape opt zecimi mai bună decât ce-au reușit Kamui Kobayashi și Jose-Maria Lopez la bordul mașinii #7. Pe trei s-ar fi putut afla Ginetta #6 (Charlie Robertson/Mike Simpson), dar singurul care a pus un timp pe tabelă în calificări a fost Robertson care apoi a derapat,  ceea ce a dus la oprirea sesiunii cu steag roșu (dacă ești motivul unui steag roșu în calificări, ești trimis la coadă). Piloții Rebellion au plecat prin urmare de pe trei, Norman Nato și Gustavo Menezes apropiindu-se la 1.15 secunde de pole cu o medie de 1:26.163. Așa cum am spus, dacă Rebellion-ul R-One ar fi rulat la fel de rapid acum ca și în 2018, Rebellion ar fi fost în pole. Trebuie, totuși, menționat că, pe lângă temperaturile mai ridicate înregistrate weekend-ul trecut, a mai contribuit la acest rezultat dezamăgitor pentru formația elvețiană și sistemul de handicap care a încetinit și mașina Rebellion. „Etalonul” pentru determinarea marjei de handicap (calculată în sutimi de secundă) a fost reprezentat de modelul Ginetta care a terminat la coada grilei. Celăltalt prototip G60 LT-P1 AER al Team LNT a plecat de pe patru grație unei medii 1:26.820 reușită de Ben Hanley și Egor Orudzhev.

Ho-Pin Tung și Gabriel Aubry au fost cei mai rapizi la clasa LMP2, cuplul de piloți Jackie Chan DC Racing surclasând cu o jumătate de secundă restul plutonului format aproape în întregime de șasiuri ORECA – o situație considerată tristă de fani, dar numai bună de către organizatori. United Autosports a completat prima linie a grilei la P2, cu modelul identic al JOTA Sport (Gonzalez/Davidson) pe trei. Mai jos, la GTE-Pro, un tur fulminant reușit de Richard Lietz chiar pe finalul sesiunii de calificări a împins maina #91 până pe prima poziție în clasa de top a GT-urilor, Bruni și Lietz reușind o medie de 1:37.359 cu care au suflat pole-ul lui James Calado și Alessandro Pier Guidi (Ferrari 458 GTE Evo #51 AF Corse). Pe trei s-a aflat un reprezentant al celuilalt constructor prezent la GTE-Pro, respectiv Aston Martin. Thiim și Sorensen au fost cu peste o secundă mai lenți față de cei mai rapizi piloți Porsche, dar tot au reușit să ia fața Ferrari-ului #71 al AF Corse. În fine, La GTE-Am, Ben Keating și Felipe Fraga au fost cei mai rapizi cu o medie de 1:38.733. Keating a fost ajutat de faptul că Paul Dalla-Lana a derapat în încercarea de a se apropia de timpul realizat de coechipierul Ross Gunn, motiv pentru care Vantage-ul #98 a plecat de la coadă. TF Sport a fost, în aceste condiții, echipa care a dat a doua cea mai rapidă mașină la GTE-Am, Salih Yoluc și Jonny Adam fiind cu 0.088 secunde mai lenți. Cei doi, însă, au plecat din pole în ziua cursei după ce mașina Project 1 #57 a fost exclusă din calificări pe motiv că un șurub al sistemului de desprindere rapidă (în caz de urgență) al uneia dintre portiere lipsea…

După calificări, Pascal Vasselon, directorul tehnic al celor de la Toyota s-a declarat mirat de diferența mare dintre mașinile sale și unicul Rebellion prezent la Fuji. Pe hărtie, Toyotele ar fi trebuit să fie cu 1.05 și, respectiv, cu 0.67 secunde mai lente decât Rebellion în comparație cu timpii per tur reușiți la Silverstone. Startul în cursă a fost unul curat, iar mașina #8 a reușit să se dezlipească rapid de cea cu numărul 7 care, în schimb, a avut de furcă la început cu Rebellion-ul cu numărul 1 de concurs. Kobayashi a fost ținut în frâu de Bruno Senna pentru câteva tururi, cât au rezistat pneurile, dar apoi japonezul a reușit să treacă și să se desprindă prin trafic mulțumită boost-ului primit de la sistemul hibrid. Cu toate acestea, la finele primului stint, Sebastien Buemi avea un avans de 21 de secunde în fața celeilalte Toyota, ecartul crescând apoi în ora a doua când Brendon Hartley a coborât la bordul mainii #8. Fostul pilot Porsche a rămas la volan și în ora a treia când a pus un tur față de singurul Rebellion aflat pe circuit.

La intrarea în cea de-a doua jumătate a întrecerii de șase ore, Toyota #8 era la aproape 40 de secunde de Toyota #7 căci Kobayashi și Lopez nu au putut nici măcar să meargă în ritmul impus de Hartley la vârf. Pe trei se afla la acel moment Norman Nato care, la rândul său, era la adăpostul unui tur în raport cu Ginetta #5. Ploaia a început să cadă în ora a patra, dar asta n-a schimbat ordinea la vârf, deși concurenții de la LMP2 au fost puțin „zdruncinați” de suprafața de rulare care a devenit pe nepusă masă mult mai alunecoasă.

Soarta victoriei echipajului #8, care părea a fi o certitudine, a fost pusă sub semnul întrebării înainte de începutul orei a cincea de concurs când Buemi a trebit să treacă pe la boxe pentru un drive-through. Având, însă, de partea sa un avans de 50 de secunde, elvețianul a revenit pe traseu la 24 de secunde în fața celuilalt model Toyota TS050. În cele din urmă, Toyota #8 a învins prin Brendon Hartley, Sebastien Buemi și Kazuki Nakajima care au fost mai mereu cu un pas în fața coechipierilor lor, fapt pus și pe seama sistemului de handicap ce a făcut ca, pe hârtie, #7 să fie cu 0.4 secunde mai lentă per tur decât #8. Prin comparație, Rebellion #1 ar fi trebuit să fie cu 0.7 secunde per tur mai rapid decât Toyota care a terminat pe doi, dar asta nu s-a întâmplat decât la începutul cursei, în primele 20 de minute. Plutonul de la clasa LMP1 a fost completat de cele două mașini Ginetta care ar fi trebuit să fie cele mai rapide, dar au fost scoase din joc de probleme ttehnice. Echipajul #5 a pierdut 16 tururi la garaj după ce frânele au cedat înainte de primul viraj iar #6 a suferit o pană înainte de a primi o dură penalizare de șase minute pentru o încălcare a regulamentului tehnic.

La LMP2, Racing Team Nederland s-a impus pentru prima dată într-o cursă din FIA WEC. Odată cu acest succes am mai avut parte de o premieră: victoria cu numărul 1 pentru un pilot cu licență Bronze, Fritz van Eerdt, la clasa P2. Giedo van der Garde și Nyck de Vries au completat echipajul învingător care, în cursă, s-a luptat asiduu cu modelele identice ale United Autosports, JOTA Sport, Jackie Chan DC Racing și High Class Racing. Folosindu-se de o strategie alternativă, de Vries a preluat conducerea când mașinile Jackie Chan DC Racing și JOTA Sport au intrat la boxe pentru ultima oară cu circa 60 de minute înainte de final.

Cum olandezul a mai rămas pe pistă, splash-and-dash-ul său a fost mai scurt decât oprirea obișnuită efectuată de JOTA ceea ce i-a permis acestuia să revină pe pistă la șase secunde de Anthony Davidson care nu l-a mai prins până la finalul întrecerii – din contră, Nyck a terminat la aproape o jumătate de minut în fața fostului pilot Toyota Gazoo Racing. Jackie Chan DC Racing (Stevens/Pin Tung/Aubry) a terminat pe trei. High Class Racing (care a pierdut teren în stint-ul lui Mark Patterson) și United Autosports au completat top 5-ul. Ordinea aceasta a fost schimbată după cursă când ORECA JOTA Sport #38 a fost descalificată după verificările tehnice post-cursă.

La GTE-Pro, Ferrari a părut puternică după start, Pier Guidi urcând pe prima poziție în dauna echipajului Porsche #91. Ulterior, atât cele două Porsche cât și cele două Aston Martin au revenit, lăsând Ferrari-urile de căruță. În cele din urmă, cele două mașini ale AF Corse au terminat pe pozițiile 4-5 la clasă după ce #91 a primit un drive-through ca urmare a depășirii repetate a limitelor circuitului. În față, victoria s-a decis între cele două echipaje Aston Martin Racing. În ora a doua, Thiim a trecut de echipierul Alex Lynn în șicana din sectorul 2 iar din acel moment mașina #95 n-a mai avut niciodată vreun rival în față. Este adevărat, totuși, că Thiim și Sorensen au fost ajutați de o trecere prin nisip în virajul 1 a lui Maxime Martin, belgianul evitând altă mașină. Manevra a costat echipajul #97 20 de secunde și poziția a doua la clasă.

Kevin Estre a urcat pe doi după ce 911-le cu numărul 92 a intrat la boxe în timpul primei neutralizări a cursei. Cum AMR a chemat echipajul #97 la boxe pe steag verde, din dorința de a păstra track position-ul în timpul perioadei de neutralizare, Estre a urcat pe doi. Ulterior, Michael Christensen a știut să conserve un avans de 20 de secunde pe parcursul celei de-a doua perioade de FCY din ora a patra. Până la final, Christensen s-a apropiat la sub 20 de secunde de „Dane Train”, dar n-am putut vorbi niciun moment de posibilitatea unui duel pentru victorie.

Aston Martin a reușit dubla la clasele de GT-uri după ce și TF Sport și-a făcut treaba la perfecție. Echipa ce rulează sub steagul Marii Britanii a învins la GTE-Am, Salih Yoluc, Charlie Eastwood și Jonny Adam controlând ritmul pe parcursul cursei de șase ore. Cei trei au rulat mai mereu în față și doar la final diferența dintre TF Sport și mașina de pe locul secund a fost de sub 50 de secunde. Nicklas Nielsen, Francois Perrodo și Emmanuel Collard au terminat pe doi la bordul unuia dintre Ferrari-urile AF Corse, anume cel cu numărul 83. Ultima treaptă a podiumului a fost umplută de echipajul #57 al Project 1 care a reușit să revină după ce a fost trimis la coada grilei. Mai întâi, Ben Keating a urcat furibund prin pluton și a ajuns până pe patru înainte de-al deposeda pe Christian Ried de poziția a treia spre finalul primelor 60 de minute de cursă. Mai apoi, Jeroen Bleekemolen a mai câștigat o poziție după ce a trecut de Francois Perrodo, însă Nielsen l-a depășit pe final pe Felipe Fraga pentru a da ordinea finală.

Următoarea etapă a Mondialului de Anduranță va avea loc în China, la Shanghai, la jumătatea lunii viitoare (17 noiembrie). Într-o cu totul altă ordine de idei, aceasta a fost ultima cursă „acasă” pentru un prototip de clasă LMP1 al Toyota, căci în 2020 se va prezenta la Fuji noul „Hypercar” Gazoo Racing.

Rezultate complete aici

Surse foto: Ginetta Cars, Ferrari Races, FIA WEC, Toyota Gazoo Racing, Racing Team Nederland, Aston Martin Racing