USCC Petit Le Mans: Cadillac învinge, dar titlul merge la Căpitan

Înainte de Petit Le Mans, IMSA a decis să permită Cadillac-urilor să ruleze cu 15 kilograme mai ușoare decât o făcuseră la Laguna Seca. Nasr a exclamat după primele tururi din antrenamente că mașina se simte „mai vie ca până acum” iar asta s-a văzut. Cadillac a dominat și, timp de ore bune, reprezentanții GM de la DPi au monopolizat podiumul. În cele din urmă, Action Express a învins, dar titlul se va duce în vitrina echipei lui Roger Penske. Acura a câștigat titlul și la GTD prin Meyer-Shank Racing, iar duelul dintre cele două Porsche de uzină s-a terminat în favoarea lui Earl Bamber și Laurens Vanthoor. Nici în acest an Road Atlanta n-a dezamăgit, deși n-a plouat niciun pic.

Discutam în articolul dedicat penultimei etape a sezonului 2019, cea găzduită de Weathertech Raceway Laguna Seca, că majoritatea titlurilor sunt în aer, dar va fi greu ca favoriții să fie detronați în lipsa unor evenimente neprevăzute. Acura conducea confortabil prin Dane Cameron și Juan Pablo Montoya la clasa regină, piloții Porsche își disputau prima poziție cu Vanthoor/Bamber având prima șansă iar Trent Hindman și Mario Farnbacher aveau o mână și nouă zecimi din cealaltă pe titlul la echipe la GTD căci tot ce trebuiau să facă ei (și echipa Meyer-Shank pentru titlul la echipe, implict) era să ia startul. Aceeași era situația și la trista clasă LMP2. Altfel spus, cele mai mari incertitudini se învârteau în jurul numelor învingătorilor ediției cu numărul 22 a Petit Le Mans, cursă ce a decis și campionii în North American Endurance Cup.

În calificări, Felipe Nasr a confirmat că un Cadillac cu 35 de kilograme mai ușor decât în restul sezonului este de neoprit. Toate Cadillac-urile pierduseră deja 20 de kilograme înainte de Laguna Seca și li s-a permis să ruleze și cu un restrictor cu o deschidere cu 0.4 mm mai mare iar peste asta s-au adăugat cele 15 kilograme luate de pe umerii șasiurilor Dallara de la DPi pentru a le aduce la o greutate minimă de 945 kg. Brazilianul a reușit un 1:08.457 cu opt minute înainte de finalul sesiunii de un sfert de oră. Pilotul mașinii #31 Whelen Engineering/Action Express a fost cu 0.14 secunde mai rapid decât Ricky Taylor care a pus Acura #7 pe prima linie a grilei de start.

Linia a doua a fost completată de celălalt Cadillac al Action Express și de Acura #6 care le-a luat fața ambelor Mazda de uzină cu Dane Cameron la comenzi. Renger van der Zande a fost abia al optulea pentru echipa lui Wayne Taylor în timp ce Colin Braun i-a făcut loc lui Jon Bennett la ultimul său start în IMSA. Bennett, previzibil, a fost cu 1.8 secunde mai lent decât Nasr, Nissan-ul #54 plecând în ultima sa cursă de pe poziția a 11-a la general. Ambele ORECA de clasă P2 l-au surclasat pe Bennett în calificări, Kyle Masson (Performance Tech) fiind cel mai rapid cu un 1:10.722, cu 0.13 secunde mai rapid decât Matt McMurry (PR1 Mathiasen).

La GT-uri, ecarturile au fost chiar mai mici. Risi Competizione a revenit după o pauză mult prea lungă cu o tripletă de piloți de uzină Ferrari, aceiași oameni care câștigau alături de AF Corse la Le Mans în iunie. Dintre Calado, Pier Guidi și Serra, cel ales de Risi să pună 488-ul GTE Evo pe grilă a fost James Calado care a reușit un 1:15.639, cu 0.06 secunde mai rapid decât Corvette-ul #3 pilotat de Antonio Garcia. Spaniolul și-a pierdut ulterior locul pe prima linie a grilei de start după ce mașina n-a trecut de verificările tehnice post-calificări din cauza unei probleme cu poziția aripii spate. Astfel, de pe doi a plecat BMW-ul #24, cu Porsche-le #912 și Ford-ul #66 pe linia a doua. Dacă ordinea inițială ar fi fost păstrată, i-am fi avut pe toți cei cinci constructori reprezentați în top 5 la ultima cursă în care au fost cinci; deși un Ford ar putea să fie pe grilă la Daytona/Sebring, niciun GT nu va face sezon complet conform lui Mark Rushbrook, șeful Ford Motorsport.

La GTD, Land Motorsport a revenit în IMSA – a câta oară? – și a dovedit că este cu un pas în fața competiției. Ricardo Feller a pus pe tabelă un inatacabil 1:19.185 cu care R8-ul germanilor ar fi trebuit să plece din pole. Dar n-a făcut-o căci mecanicii au atins mașina când sesiunea de 15 minute era întreruptă cu steag roșu. Scăparea a dus la ștergerea tuturor timpilor echipajului #29 care a plecat de pe 10 în cele din urmă. Pole-ul a fost moștenit, în aceste condiții, de Paul Miller Racing. Corey Lewis n-a putut coborî sub 1:19.530, dar asta a fost îndeajuns pentru a-i lua fața lui Ben Keating (1:19.665), cu care a împărțit prima linie a grilei. Liderii clasamentului la această clasă au plecat de pe patru, cu un loc în urma Ferrari-ului #63 Scuderia Corsa/Weathertech Racing.

Startul cursei a fost unul curat, deși Jon Bennett a derapat pe finalul primului tur. Cum mașina #54 n-a fost nici lovită de altele venind din spate și nici n-a intrat în vreun parapet, Bennett a putut continua și n-am avut parte de vreo neutralizare. După șase bucle, Nasr avea deja de partea sa un avans de 2.6 secunde față de locul secund. Echipajul #31 a reușit să se mențină în frunte în primele trei ore, Nasr, Derani și Curran fiind la înălțime schimb după schimb. În spate, însă lucrurile nu mergeau perfect pentru toată lumea. Prima neutralizare a venit la aproape o oră și jumătate după start când Cameron Cassels a fost depășit de Montoyoa în Esses. Cassels a pierdut din viteză în momentul depășirii și a fost lovit din spate de coechipierul lui Montoya, Helio Castroneves. Ca urmare a acestui contact, mașina Performance Tech #38 a ieșit de pe pistă și a lovit parapetul cu partea posterioară. Abandonul a fost inevitabil iar Castroneves a primit doar o penalizare cu drive-through pentru acest incident.

La scurt timp după ce am revenit la condiții de steag verde,  John Potter și Parker Chase  (Audi #44 și Lexus #14) s-au agățat în virajul 1 și au ieșit înafara limitelor pistei. Ambii au reușit să continue, dar Potter s-a târât până la boxe cu suspensia de pe stânga-spate prăbușită. A doua neutralizare a fost declanșată de un incident care i-a avut ca actori principali pe Matthieu Vaxiviere (#10 WTR Konica Minolta Cadillac) și Aaron Telitz (#12 Lexus AVS). Vaxiviere l-a atins pe Telitz care s-a dus în decor, dar francezul n-a primit vreo penalizare.

Dacă General Motors domina la general prin brand-ul de lux Cadillac, Corvette nu se descurca la fel de bine la GTLM unde C7.R-ul a alergat pentru ultima dată în mâinile echipei de uzină. Ferrari a condus în clasa de top a GT-urilor pe întreaga durată a primului schimb pentru ca, mai apoi, Ford-urile, și ele pe picior de retragere, să ajungă la vârf. După trei ore de concurs, #66 cu Dirk Mueller la volan se afla în fața GT-ului cu numărul 67 pilotat de Ryan Briscoe. Bill Auberlen era în frunte la GTD pentru Turner Motorsport cu Felipe Fraga (Mercedes Riley #33) și Marco Seefried (#48 Lamborghini Paul Miller Racing) în urma sa.

Echipajul #31 a pierdut prima poziție când Pipo Derani a intrat la boxe la începutul orei a patra. Mașina Whelen nu a oprit pe durata celei de-a doua neutralizări și asta a pus-o pe o strategie alternativă față de majoritatea rivalilor direcți. Mașina #5 Mustang Sampling, alta pe care n-o vom mai vedea în 2020, a urcat pe prima poziție ca urmare a pit stop-ului făcut de coechipierii sponsorizați de Whelen. Derani i-a predat mașina în timpul opririi lui Felipe Nasr care a revenit pe pistă gata de acțiune și și-a croit drum prin pluton. Brazilianul a urcat de pe patru pe prima poziție în ultimele șapte minute ale orei a patra pentru a culege primul „calup” de puncte bonus care se adună la zestrea strânsă în North American Endurance Cup. Rivalii la titlu în mini-seria de anduranță, Wayne Taylor Racing, se aflau abia pe șapte după patru ore din cele 10 de cursă.

Ford s-a aflat pe prima poziție și după patru ore, dar prin echipajul #67 (Dixon/Westbrook/Briscoe). Cum Porsche-le #911 era pe patru la acel moment, ecartul dintre cele două echipaje în clasament s-a redus la doar trei puncte, dar #912 era înafara razei de acțiune a Ovalului Albastru. Toni Vilander a luat fața rivalilor de la Team Riley la GTD, Scuderia Corsa și Riley luptându-se pentru titlul din NAEC la această categorie.

Dacă în primele trei ore Mazda n-a prea contat, lucrurile s-au schimbat din ora a patra când RT24-P-ul cu numărul 77 pilotat de Tristan Nunez, Oliver Jarvis și Timo Bernhard a pătruns în top 3 și a și condus ca urmare a opririlor la boxe a celor din față. Bernhard s-a aflat pe doi la general după cinci ore, în urma lui Joao Barbosa. Pe trei era la acel moment Dane Cameron care a trecut de fostul coechipier Eric Curran.

Până la borna celor cinci ore am bifat și o a treia neutralizare care a fost cauzată de o ieșire de pe traseu a lui Dirk Mueller. Germanul, care nu face aproape niciodată o greșeală, a părăsit pista în virajul 1 și și-a înfipt Ford-ul cu numărul 66 în nisip. A fost nevoie de intervenția camionetei de tractare pentru ca #66 să continue cursa, dar greșeala i-a costat pe Mueller și ai săi două tururi. La vârf se afla, continuare, celălalt Ford înscris de Chip Ganassi, dar care era presat de mașina Risi Competizione. Mai jos, la GTD, noii campioni Hindman și Farnbacher s-au retras din întrecere după ce o piatră a găurit radiatorul Acurei cu numărul 86. Neutralizarea cu numărul 3 a readus toate cele șapte mașini care se aflau în tur cu liderul pe aceeași strategie de opriri, inclusiv #31.

Cu trei ore rămase pe ceas, Mazda a preluat din nou conducerea, continuând un parcurs care a devenit din anonim în convingător odată cu scăderea temperaturilor. Apusul soarelui i-a ajutat și pe cei de la Wayne Taylor Racing, Cadillac-ul #10 rulând tot mai tare odată cu răcirea aerului. Mai mult decât atât, Renger van der Zande a fost capabil să bifeze stint-uri mai lungi cu un plin de combustibil raportat la Cadillac-urile rivale ale Action Express. Cum toate prototipurile de la vârf au intrat la intrarea în ora a opta, ordinea s-a păstrat.

Asemeni, Scott Dixon a fost imperial pe parcursul giganticului său schimb triplu la bordul mașinii #67 de la clasa GTLM. Ferrari-ul s-a ținut scai de singurul Ford rămas cu șanse la victorie, dar nici Serra și nici Pier Guidi n-au putut trece de starul din Indycar. Podiumul era completat cu 180 de minute rămase de BMW  #25 și, respectiv, cele două Porsche 911 RSR sponsorizate, doar de această dată, de Coca Cola. La GTD, Bill Auberlen a revenit la șefia clasei GTD, dar americanul era presat de Jeroen Bleekemolen și de Ricardo Feller.

Încă niște puncte ce contează în ierarhia NAEC au fost oferite liderilor de la fiecare categorie după trecerea a opte ore de cursă. La acel moment, Mazda nu mai era pe primul loc care era acum ocupat de Mike Conway în Cadillac #5. Team Joest era, totuși, la doar 11 secunde în urmă pe doi, cu #31 pe trei. Mașina Whelen a urcat pe podium la scurt timp după intrarea în ora a noua (s-a aflat pe patru și a cules doar un punct bonus la borna celor opt ore). La GTLM, s-a făcut rocada între Pier Guidi și Westbrook cu 15 minute înainte de momentul când s-au dat punctele bonus. Această răsturnare a ordinii l-a ajutat pe Patrick Pilet care se păstra la șefia clasei GTLM în ierarhia cupei de anduranță în fața echipajului #67. Pe traseu, BMW a continuat să ruleze pe trei cu mașina #25, cu spatele în continuare urmărit de cele două Porsche de uzină (#912 în fața lui #911).

Filipe Albuquerque a intrat în ultimele 60 de minute ale întrecerii în fotoliul de lider al cursei. Prototipul cu numărul 5  era în fața modelului identic mânuit de Pipo Derani, acesta fiind urmat de Mazda #77 (Oliver Jarvis) și de Cadillac #10 (Jordan Taylor). Montoya era pe șase, o poziție care-i asigura lui și coechipierului Dane Cameron titlul la piloți chiar și în situația în care cele două Cadillac-uri AXR ar fi făcut rocada. În fapt, #6 ar fi trebuit să pice pe opt pentru a pierde titlul în cazul unei victorii a mașinii Whelen #31.

Ferrari a continuat să impună ritmul la GTLM în fața celor de la Ford care s-au plâns că Risi Competizione au fost favorizați de un BoP nesperat de bun din cauză că mașina #62 n-a mai concurat de la începutul anului iar datele celor de la IMSA pe baza cărora se calculează BoP-ul pentru fiecare mașină (raportat la fereastra de performanță setată pentru fiecare producător în parte) erau mai puține față de cele avute în cazul participanților full-time. Indiferent de motiv, cert e că piloții AF Corse imprumutați de Risi n-au făcut nicio greșeală toată cursa și nici în ultima oră n-au comis-o.

Un Toni Vilander mult prea ambițios pe frânarea pentru ultima șicană a fost în spatele ultimei neutralizări a cursei care a propus, în schimb, tuturor celor prezenți o ultimă „alergătură” către steagul în carouri de nici 30 de minute (după aproape patru ore în care s-a rulat sub steag verde). După restart, Mazda #77 a dat semne de oboseală (#55 deja fusese retrasă) și s-a prăbușit prin pluton. Albuquerque, însă s-a păstrat în fața lui Derani, dar portughezul n-a gustat din șampanie nici în 2019. Dacă în urmă cu 12 luni tot el se afla la volanul mașinii #5 când aceasta rămânea fără combustibil în ultimul tur, victoria fiind dată pe tavă celor de la Wayne Talyor Racing, de această dată, discul de frână de pe stânga-față care a cedat cu 20 de minute înainte de final a reprezentat lovitura mortală pentru acest echipaj care a tot avut ghinion la Petit Le Mans.

În urma acestui moment neașteptat, Derani a urcat pe prima poziție și și-a trecut prima sa victorie în cursa de 10 ore din Georgia alături de Eric Curran și Felipe Nasr. Pe doi s-au clasat Jordan Taylor, Renger van der Zande și Matthieu Vaxiviere, în timp ce ultima treaptă a podiumului a fost umplută de componenții echipajului #7 al Team Penske. Cum cealaltă Acura a Căpitanului a terminat pe patru, Montoya și Cameron au devenit campionii clasei DPi în sezonul 2019. Tripleta învingătoare a parcursu 465 de tururi în drumul spre glorie – un nou record de distanță.

Risi Competizione a câștigat la GTLM, Calado, Pier Guidi și Serra fiind la aproape opt secunde distanță de rivalii istorici de la Ford după 10 ore de cursă grea. Risi a mai concurat în acest an doar la Daytona unde a terminat pe doi. Tom Blomqvist, Connor De Phillippi și Colton Herta au adus un podium echipei BMW Rahal Letterman-Lanigan Racing, dar titlul a mers în brațele lui Earl Bamber și Laurens Vanthoor. Corvette a tras cortina peste era C7.R după o cursă de adio ștearsă – măcar Ford s-a luptat pentru victorie până la final!

Bill Auberlen a profitat de ghinionul devenit aproape proverbial al echipei Riley/Wynn’s. Mașina #33 pe care a pilotat-o și Ben Keating ar fi triumfat, dar a rămas fără benzină în ultimul tur iar Felipe Fraga a fost nevoit să tragă pe dreapta. Deziluzia vine după un șir de probleme pentru Keating care a fost, pe rând, scos din cursă fără vina sa la Watkins Glen, împins și la Lime Rock, descalificat la Le Mans după ce a terminat pe 1 la GTE-Am și, cel mai recent, obligat să pornească de la coada grilei la GTE-Am în cea mai recentă etapă din FIA WEC după o greșeală a echipei Project 1.

Trecând peste ghinionul lui Keating (echipa a triumfat, măcar, în NAEC), victoria înregistrată de formațiunea lui Will Turner a venit după o cursă executată perfect de Auberlen, Robbie Foley și Dillon Machavern. În urma acestui succes, Bill este pe picior de egalitate cu Scott Pruett în clasamentul piloților cu cele mai multe victorii în competițiile IMSA cu 60 de clasări pe primul loc strânse în 32 de ani (Auberlen a debutat în IMSA Camel GT Challenge în 1987 la bordul unui Porsche 911 înscris la clasa GTU). Diferența dintre Pruett și Auberlen este că pilotul de uzină al BMW va reveni pe circuite și în 2020 în timp ce Pruett s-a retras.

N-am mai menționat nimic de cele două mașini de la clasa P2 căci, după accidentul lui Cassels, și ORECA PR1 Mathiasen s-a retras cu probleme mecanice. A fost pentru prima oară în mulți, mulți ani când nicio mașină dintr-o anumită clasă n-a ajuns la finish în competiția cea mai importantă guvernată de IMSA.

Rezultate complete aici

Surse foto: IMSA, Echipe, Michelin, Ferrari Races