Formula 1 SUA: Verstappen stabilește ritmul în FP3

Sâmbătă

Ultima sesiune de antrenamente libere a văzut o nouă luptă în trei pentru întâietate, iar Red Bull a avut din nou câștig de cauză. Max Verstappen a stabilit cel mai bun tur al FP3 cu un 1:33.305, în timp ce Sebastian Vettel a fost al doilea, la 0.2s în urmă. Piloții Mercedes au fost la rândul lor aproape de vârf, iar sesiunea de calificări se anunță disputată.

Timpii au căzut pe tot parcursul orei de antrenamente, cu cele trei echipe trecând pe rând la conducere înainte de a Verstappen să stabilească ritmul. Pentru Ferrari au apărut și probleme serioase, Charles Leclerc fiind nevoit să parcheze mașina pe marginea circuitului cu fum ieșind din unitatea sa de putere. Mecanicii vor încerca să pună monopostul înapoi în stare de funcționare pentru calificări.

Lando Norris a semnat surpriza sesiunii. Britanicul a reușit un tur extraordinar în mașina McLaren, un 1:33.818 care l-a propulsat până pe poziția a 3-a a clasamentului, în fața celor doi piloți Mercedes și a lui Alex Albon. Colegul său, Carlos Sainz, a fost al 7-lea, în timp ce Kimi Raikkonen, Pierre Gasly și Daniel Ricciardo au completat primele 10 poziții.

Ca de obicei, clasamentul a fost foarte strâns în zona mediană. Între Sainz și Romain Grosjean, al 13-lea clasat, au fost mai puțin de cinci zecimi de secundă.

Calificările vor avea loc la 23:00, ora României.

Vineri

Lewis Hamilton a a fost cel mai rapid pilot în a doua sesiune de antrenamente a zilei de vineri pe Circuit of the Americas.

Britanicul a venit în SUA cu al șaselea său titlu de campion mondial la îndemână, iar în condiții superbe în FP2, a stabilit cel mai rapid timp al sesiunii. Pilotul Mercedes a profitat de o plasă substanțială pe lunga linie dreaptă a circuitului american și a încheiat turul său cel mai rapid în 1:33.232 pe gumele soft.

Îmbucurătoare a fost prezența în top 3 a câte o mașină a celor trei echipe fruntașe. Charles Leclerc a fost al doilea în clasament, la 0.301s în urma britanicului, în timp ce Max Verstappen – care fusese primul în FP1 – a stabilit al treilea cel mai bun timp, fiind de puțin mai lent decât pilotul Ferrari.

Scuderia a ocupat și locul 4 prin Sebastian Vettel, însă mașinile roșii au părut să fie ceva mai lente decât rivalele Mercedes și Red Bull în condiții de simulare de cursă. Valtteri Bottas a fost al 5-lea și ultimul pilot clasat într-un interval de o secundă de lider, în timp ce Alexander Albon a fost la 1.202s în urmă, pe locul 6.

 

Pierre Gasly a avut o zi foarte reușită. Francezul de la Toro Rosso a încheiat sesiunea pe 7, în fața lui Carlos Sainz de la McLaren, Lance Stroll de la Racing Point și Antonio Giovinazzi de la Alfa Romeo. Clasarea lui Daniel Ricciardo de la Renault pe locul 11 a făcut ca cinci constructori diferiți să ocupe locurile din imediata urmărire a echipelor fruntașe, ceea ce indică o luptă interesantă și pentru ultimele puncte puse în joc la Austin.

Daniil Kvyat a fost al 12-lea, urmat de Nico Hulkenberg, Lando Norris și Sergio Perez. La mai bine de două secunde în urma liderului s-a clasat Kimi Raikkonen, iar acesta a fost urmat de piloții Haas. Romain Grosjean a fost cu trei zecimi mai lent decât Kevin Magnussen, având parte și de o ieșire prematură din sesiune în urma unui accident ce a întrerupt activitatea pe circuit temporar.

George Russell și Robert Kubica și-au reluat pozițiile în coada clasamentului pentru Williams într-o zi în care suprafața asfaltică de pe circuit a fost subiectul multor dezbateri. Denivelările de la acest nivel au făcut ca multe scântei să sară în aer, iar noi scântei ne pot aștepta sâmbătă și duminică înainte de foarte probabila încoronare a lui Hamilton. Britanciul are nevoie de doar patru puncte pentru a deveni campion mondial în același punct al sezonului ca anul trecut.

Ceva mai devreme vineri, Verstappen a stabilit cel mai rapid tur din FP1. Prima sesiune de antrenamente a avut loc pe o vreme mai răcoroasă, iar olandezul de la Red Bull a stabilit un 1:34.057 care s-a dovedit a fi cu 0.169s mai rapid decât turul lui Vettel, care a fost al doilea.
Albon a pus și a doua mașină Red Bull în primele trei, în timp ce piloții Mercedes și Leclerc s-au regăsit mult în josul clasamentului. Gasly a impresionat încă din prima parte a zilei, terminând sesiunea al 4-lea, la aproape o secundă în urma lui Verstapppen.

Ricciardo și Grosjean s-au clasat în fața lui Leclerc și Hamilton, cu Stroll și Magnussen completând primele 10 poziții. Bottas a încheiat cu al 17-lea timp, în timp ce Nicholas Latifi a concurat din nou într-un FP1 în una din mașinile Williams.