M.P. al Belgiei: Game, set… Match ball, mâine pentru Hamilton

Un nou record al circuitului pentru Lewis Hamilton înseamnă un nou pole position pentru britanic. 1.41.252s este de acum nou record de calificări pentru traseul din Ardeni. Hamilton reușise să corecteze recordul de calificări și la prima încercare în Q3.

Valtteri Bottas ocupă a doua căsuță pe grila de start. Finlandezul nu s-a înețeles atât de bine cu monopostul Mercedes “reușind” să fie mai lent cu cu 511 miimi de secundă.

Cu toate încercările de a urca mai sus de locul 3, Max Verstappen a trebui să se mulțumească cu poziția ocupată mai mereu în calificări în acest an. 15 miimi de secundă l-au separat de un start de pe prima linie a grilei.

Daniel Ricciardo reușește să confirme forma bună arătate ieri și azi în FP2, respectiv FP3 și se califică pe un nesperat loc 4 în ciuda unor probleme electronice la sistemul Brake By Wire. Sub 9 zecimi întârziere față de un Lewis Hamilton cu probabil cel mai bun monopost de Formula 1 din istorie este o performanță care cu siguranță îi va bucura pe șefii Renault. Timpul său a fost stabilit la prima ieșire în Q3.

Alexander Albon va pleca al 5-lea. O performanță decentă pentru orice pilot, însă diferența de jumtate de secundă față de Verstappen începe să fie enervantă pentru dr. Marko.

Esteban Ocon nu reușește să se imite performanța australianului Ricciardo și va porni doar de pe locul 7 în ciuda unui tur personal best la a doua ieșire în Q3. Puțin peste 3 zecimi este întârzierea față de coechipierul să și 1,1s față de Hamilton.

Carlos Sainz spera la o plecare de pe locul 6, asta înainte să fie împins pe 7 de Ocon. Este totuși o calificare bună pentru el, spaniolul reducând din diferența la general în calificări față de LaNdo Norris. 4 – 3 pentru britanic.

Sergio Perez și Lance Stroll vor porni de pe locurile 8 și 9, timpii lor fiind stabiliți la prima ieșire din Q3. Echipa a decis să nu încerce o îmbunătățire cu un al doilea run salvând un set de pneuri soft. Cel mai probabil pentru eventualitatea unei curse de vreme schimbătoare mâine. Un set de pneuri soft pe un circuit în uscare va fi fără îndoială mană cerească față de un set de Medium sau Hard.

Lando a încercat de toate, dar nu s-a putut califica mai sus de locul 10. Diferența față de Hamilton este de 1,4 secunde iar față de Sainz a fost de 0.219s.

Primul sub linie a fost rusul Daniil Kvyat. Ultimul tur din Q2 l-a propulsat în fața coechipierului care va pleca de pe locul 12. Așadar, AlphaTauri ocupă linia 6.

Linia 7, adică locurile 13 și 14 sunt complet roșii. Charles Leclerc a încheiat calificările înaintea lui Sebastian Vettel grație unui tur extrem la a doua ieșire în Q2. Aproape 3 zecimi între el și german.

George Russell reușește din nou să scoată un Williams din Q1 fiind ultimul în Q2.

Eliminați după prima sesiune de calificare (cei de la Ferrari salvându-se in extremis) au fost Kimi Raikkonen, Romain Grosjean, Antonio Giovinazzi, Nicholas Latifi și Kevin Magnussen.

O ședință de calificare în mod clar dominată de Mercedes. Un Lewis Hamilton aproape perfect, un monopost W11 care parcă e pe șine. Și următoarea cursă este Monza…

© fia.com