M.P. al Portugaliei: De la munte, la mare. Preview

A 12-a rundă a sezonului se desfășoară pe circuitul Algarve din Portugalia. Ultima oară când circuitul a găzduit monoposturi de F1 a fost în 2008 și 2009, dar numai pentru sesiuni de teste.

Circuitul de pe malul oceanului Atlantic are în componență 15 viraje (9 de dreapta și 6 de stânga). Lungimea totală este de 4653m, iar pentru cursa de duminică sunt programate 66 de tururi totalizând 306,826 km.

© f1.com

Înainte de a trece în revistă caracteristicile și nevoile circuitului, să parcurgem un tur virtual.

Linia de start sosire (aproape 1 kilometru în lugime) deschide turul. Un prim lucru de observat este că frânarea pentru primul viraj se face în coborâre așadar stabilitatea pe frânare este extrem de importantă. Se frânează de la aproape 330 km/h până la 190 km/h și se abordează T1 în treapta a 4-a. Virajul este unul scurt iar tranziția de la frânare la accelerație este foarte scurtă. Piloții folosesc întreaga lățime a pistei pentru a se înscrie pe o traiectorie cât mai dreaptă în virajul 2 abordat cu pedala de accelerație la podea.

Virajul 3, de dreapta este al doilea cel mai lent viraj al traseului abordat în treapta a doua la o viteza de 85-90 km/h. Imediat după virajul 3 începe urcarea spre virajul 4 (de stânga) abordat în accelerare și se intră pe cea de-a doua linie dreaptă a circuitului. În virajul 5 (de stânga) se frânează violent pentru a se ajunge la 80 km/h și se începe accelerarea în ușoară urcare spre virajul 6 abordat în plin. Virajele 7 și 8 sunt viraje rapide. Pentru T7 se ridică ușor piciorul din gaz, iar T8 este abordat în treapta a treia la 135 km/h. Urmează o nouă urcare și o coborâre accentuată spre virajul 9 abordat în full gas. Complexul 10-11 este un viraj de dreapta lung cu dublu apex. Se intră în treapta a 5-a cu 210 km/h și se iese în treapta 3 și 120 km/h. Din nou o coborâre ușoară și se abordează virajul 12 (de stânga) în plin. Scurtă linie dreaptă și din nou un viraj de stânga (T13) de data asta unul lent. Treapta 3 și 100 km/h. Scurtă perioadă de accelerație urmată de revenirea în treapta 3 și 120 km/h pentru virajul 14, de dreapta, foarte lung (180 de grade) care deschide spre ultimul viraj al circuitului, T15, de viteză mare și cu radius extrem în care piloții vor fi simți din plin forțele laterale asupra gâtului.

Din punct de vedere aerodinamic, vorbim de o setare cu apăsare medie spre ridicată, evident, alegerea făcându-se în funcție de capacitatea monopostului de a genera apăsare aero gratuită. Teoretic, având în vedere multitudinea de viraje lente, ideal ar fi o setare cu apăsare aero mare pentru o stabilitate crescută pe puntea spate. Numai că există liniile drepte suficient de lungi și o serie de viraje foarte rapide care îi vor determina pe ingineri să reducă din unghiul de atac al aripilor față și spate pentru a nu pierde din top speed.

Algarve este un circuit care are nevoie de o bună stabilitate pe perioadele de frânare dar și de tracțiune mecanică exemplară la ieșirea din virajele lente, care în plus, este și în urcare.

La capitoul power unit, la fel ca și acum două sptămâni, nu sunt foarte multe de spus, pentru că actualele monoposturi hibride nu au rulat pe acest circuit niciodată. Putem însă să tragem anumite concluzii analizând layout-ul circuitului. Sistemele de recoltare a energiei își vor împărți aproape în mod egal sarcina de a umple ES-ul. Numeroasele perioade de frânare vor activa sistemul MGU-K, dar nu este de neglijat nici MGU-H-ul care se va fi folosit din plin pe 72% din lungimea traseului.

Și pentru că am vorbit de perioadele de frânare, să spunem că pe 17% din timpul pe tur pilotul acționează oedala de frână. Sunt 7 zone de frânare semnifictive, cu virajele 1, 3 și 5 cele mai solicitante. 

© Pirelli Media

Pirelli aduce în Portugalia pneurile C1, C2 și C3. Este o selecție conservatoare, în principal pentru că Pirelli nu știe la ce să se aștepte. Singurele informații pe care producătorul italian le are sunt obținute de la modele GT. Mario Isola spune că alegerea s-a bazat pe faptul că circuitul este unul care induce un stres destul de mare asupra pneurilor și că temperaturile ambientale și de la nivelul asfaltului vor fi destul de ridicate.

Producătorul italian impune presiuni minine de 23 psi pentru puntea spate și de 19,5 psi pentru puntea față, cu -3,25 grade unghi de cădere maxim pentru roțile directoare și -2 grade pentru cele motoare.

Vremea se anunță destul de caldă, cu temperaturi de 20 – 21 de grade Celsius în aer vineri și sâmbătă, iar pentru duminică, în acest moment se preconizează 20 de grade în aer cu cer acoperit și aproape 70% șanse de ploaie.