Top 10 cei mai buni piloţi de F1 ai sezonului 2020. Partea a II-a (locurile 5-1)

În partea a doua a materialului nostru portretizăm cei mai merituoşi performeri ai sezonului 2020, un fel de “elită a elitelor”.

5. Sergio Perez

În regim de cursă, graţie unei abilităţi neobişnuite de a menţine în viaţă trenul spate mai mult ca oricine (în afară de Hamilton) prin “abuzarea” doar vizuală a pneurilor faţă, Sergio Perez are numai 3 sau 4 superiori azi. A lipsit 2 curse, bătȃndu-se cu noul virus, ghinioanele tehnice i-au negat mai bine de 20 de puncte, a devenit primul pilot care învinge într-un GP după ce încheie primul tur în ultima poziţie şi a terminat pe locul 4 la general, în postura de campion al clasei B. Fără neajunsurile menţionate, ar fi încheiat socotelile cu rivalii cu minim 2 etape rămase de disputat. Nu e propriu-zis un mare pilot, nesuportȃnd comparaţia făcută forţat cu Pedro Rodriguez de către versatul Jo Ramirez. Dar are în comun cu fantasticul Pedro acel instinct de ucigaş în momentele în care lupta se poartă fără mănuşi, înţepȃnd decisiv într-o manieră ce nu mai lasă loc de întors pentru adversar.

Ştiinţa cursei o stăpȃneşte într-un grad foarte înalt, cu rădăcini ce se trag tocmai de la Nazzaro şi Varzi, din momentul în care pneurile sunt “rase” de acel vȃrf de formă indispensabil în turul de calificare, putȃnd suporta comparaţie cu oricine în privinţa constanţei execuţiei şi a corectitudinii ritmului în funcţie de combinaţia dintre layout-ul pistei, caracteristicile comportamentale ale monopostului de sub el şi pneuri. Cȃntăreşte foarte precis momentul unui atac, executȃnd depăşiri cheie ce în unele clipe păreau fără şansă de reuşită.

Cu toate că ştia de mult că va fi înlocuit de Vettel la anul, nu s-a încovoiat sub presiune, a păstrat aceleaşi relaţii strȃnse cu echipa sa şi la Sakhir le-a livrat o victorie senzaţională graţie modului în care a ştiut să cumpanească fiecare variabilă, lipist de scrupule în luptele la baionetă prin pluton şi administrȃndu-şi ritmul în aşa fel încȃt e greu de crezut că după ce a preluat şefia întrecerii i-ar mai fi putut fura cineva trofeul învingătorului.
Un astfel de pilot, ajuns la maturitate deplină şi la zenitul potenţialului său, cu un buget enorm în spate, încă mai aşteaptă să vadă dacă are vreun loc în F1 în următorul sezon.

Asemănător cu… Denny Hulme.

4. Charles Leclerc

GP ABU DHABI F1/2020 – GIOVEDÌ 10/12/2020 credit: @Scuderia Ferrari Press Office

„Știu că nu există minuni, dar Gilles chiar te făcea câteodată să te îndoiești de asta”, comenta în urmă cu patru decenii Jacques Laffitte. Prin noul lider desemnat, Charles Leclerc, Ferrari pare a-şi fi găsit acrobatul pierdut. Etalȃnd acelaşi pilotaj pe muchia extremă a posibilităţilor monopostului ca şi în cazul canadianului, au fost momente în 2020 în care monegascul părea că transcende limitele abilităţii comune, păşind într-un teritoriu în care au operat în mod uzual Senna, Villeneuve sau Clark. Acest aspect a fost mai vizibil în primul rȃnd în calificări, iar mostrele de virtuozitate pură de la Mugello, Portimao şi Sakhir converg către această concluzie. Pilotajul miraculos de la Silverstone-una dintre pistele cele mai puţin favorabile Ferrari-ului SF1000 face notă discordantă în aparenţă, pȃnă la urmă subliniind acelaş aspect clar: Charles Leclerc a mers întotdeauna la 100%, nu s-a complăcut în mediocritate, asta pentru că talentul său neobişnuit i-a permis-o. Erorile inerente în regim de cursă au aceeaşi sursă comună cu performanţele depăşind graniţele normalului în cele mai multe cazuri. Scuza e aceeaşi ca în cazul unor oameni cu abilitate anormală trezindu-se la volanul unor maşini groaznice: Moss, Peterson, Villeneuve, Bellof, Senna: mai bine te predai sorţii din postura de luptător nesupus, operȃnd mereu la 100% şi în unele cazuri peste acest prag-de aici şi greşelile din ziua de duminică.

Ca nivel de înzestrare primară este în aceeaşi ligă cu Hamilton şi Verstappen. Trebuie doar să mai treacă prin acea perioadă de rutinare ce îl va face să îşi simtă mai iute limitele(sau cel puţin să înţeleagă că între sublim şi ridicol e doar o punte foarte fragilă), să dezvolte calităţi de suport care să le susţină pe cele primare excepţionale, întocmai cum s-a petrecut şi cu cei doi în primii ani de carieră.

Dacă ne-am raporta strict la piscuri, atunci Leclerc ar încheia în vȃrful ierarhiei, pentru că în 2020 nu a avut superiori la acest capitol. Dar aici este vorba de mai mult de atȃt. Limitările sale în privinţa managementului delicatelor Pirelli s-au mai estompat faţă  de 2019, dar nu e deloc vreun etalon în acest domeniu în care inclusiv Sebastian Vettel îl bate. Din acest aspect şi din dorinţa de a forţa mereu limita, nemulţumind-se cu jumătăţi de măsură, derivă unele performanţe mai puţin grozave în ziua cursei, cea care contează cel mai mult. Poate că nu e chiar drept să critici un pilot ce mereu ţinteşte spre stele, încercȃnd să realizeze lucruri improbabile, interzise piloţilor comuni şi uneori chiar reuşind asta.  Boillot, Rosemeyer sau Nuvolari au făcut asta ca pe o rutină, alţii au înţeles unde trebuie să se oprească, accentuȃndu-şi atuurile în alte departamente (Fangio, Prost).

Dacă va primi pe mȃnă o maşină de top, toate semnele indică că în unele zile va zdrobi concurenţa într-o manieră cum nimeni nu o poate face azi.

Asemănător cu…Gilles Villeneuve în 1980

3. Daniel Ricciardo

Daniel Ricciardo (AUS) Renault F1 Team. Sakhir Grand Prix, Friday 4th December 2020. Sakhir, Bahrain.

Pound per pound suportă comparaţie cu cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei pilotajului din ultimul deceniu şi jumătate, nu are puncte slabe şi are o fire specială ce îl face unic în paddock. “Asasinul zȃmbăreţ” poate modula mai bine decȃt oricine frȃnarea în momentul atacului decisiv, plonjoanele sale pe interiorul victimei executate din zone atȃt de îndepărtate încȃt acesta se simte în siguranţă, nesimţind pericolul, sunt un etalon în materie ce trebuie studiat de orice aspirant serios.

Renault i-a plătit 25 milioane $ pentru acest sezon şi a meritat fiecare bănuţ, trăgȃnd de unul singur echipa după el, dacă francezii au fost implicaţi în lupta pentru podiumul constructorilor datorȃndu-se exclusiv lui. Atitudinea gladiatorială de la volan contrastează pȃnă la un un punct înaintat cu maniera de abordare profesionistă în relaţia cu echipa. Uneori, în ziua de vineri doar a testat diverse versiuni de set-up, sau noi upgrade-uri, configuraţii aero diferite, unele extreme, pentru a avea o viziune clară în calificări şi cursă, încercȃnd să nu lase nicio zonă neacoperită. Dacă se întȃmplă ca neprevăzutul să işi facă loc, nu se panichează, nu începe vreo conversaţie radio răutăcioasă, nu se plȃnge vizavi de caracteristicile comportamentale. Pur şi simplu ia taurul de coarne, dar nu în maniera viscerală a unui Peterson, sau mai recent Leclerc. “Viezurele” analizează, trece în revistă ce nu e în regulă şi caută soluţii, neîncercȃnd de fiecare dată să acopere totul prin pilotaj.

Acesta este punctul pentru care îi ia faţa lui Leclerc în acest top. Poate citi cursa ca pe o carte deschisă în faţa ochilor, dar asta pot face şi alţi 4-5, inclusiv Perez. Numai că Danny, avȃnd acelaşi feeling special pentru pneuri ca mexicanul, abordează un GP cu ştiinţa lui Nazzaro, dar viteza lui Bordino, accesȃnd teritorii interzise lui Sergio, în care pot pătrunde numai alţi 3 piloţi de pe grilă.Cu toate că a ales McLaren pentru 2021 încă dinaintea debutului stagional, concentarea sa a rămas de neclintit, a performat de fiecare dată la maximum posibil oferit de un monopost Renault vȃnjos pe partea de PU, dar cu carenţe aero. De la debutul în F1 şi-a zdrobit orice coechipier, fie că a fost el Kvyat, Vettel sau Ocon, doar cu Max Verstappen făcȃnd per ansambu meci egal doar după ce atenţia Red Bull s-a înclinat decisiv către prodigy-ul olandez.

Cel mai înzestrat om de la Antipozi din ultimii 45 de ani are toate calităţile necesare pentru a deveni campion mondial, şi nu unul de conjunctură sau rang secund, precum Hulme, P.Hill, Brabham sau D. Hill. Realitatea e că nu o poate face decȃt în 2022 cel mai devreme. Un anume fapt este regretabil: cei mai valoroşi piloţi de la antipozi-Amon şi Ricciardo, nu au pus mȃna pe vreo coroană mondială, deşi în două ocazii cel puţin, ambii au fost etalonul sezonului respectiv.

Asemănător cu… Dan Gurney

2. Max Verstappen

Descendentul direct al lui Senna şi Schumacher preia întocmai atitudinea războinică a înaintaşilor săi, poate face un monopost să danseze pe muchia dintre sublim şi derizoriu într-un mod unic în platoul actual, mai ales dacă acel monopost are ceva lacune comportamentale şi e letal în cel mai înalt grad în condiţii vitrege. Cu aceste monoposturi late de 2m de după 2017, generȃnd tone de apăsare, a devenit brusc familiar, exploatȃnd şi ultimul dram de grip ce este inaccesibil unor piloţi redutabili din orice unghi i-am privi, pentru că adȃncimea talentului său i-o permite. Numai astfel se explică modul miraculos în care a pus mai mereu cel mai “tricky” monopost de pe grilă în coasta supremelor Mercedes W11, suflȃndu-le uneori periculos de aproape în ceafă încȃt Bottas în special nu avea nici timp să respire. Vȃrfurile sale sunt la fel de impresionante ca ale lui Hamilton, dar momentul de ameţeală e ceva mai pregnant, chiar dacă alunecarea ciudată din Turcia îşi are parţial originea într-o ajustare greşită a  unui flaps al aripii faţă.

Ce îl trage pe Max puţin în spate este îngustimea benzii de operare luate în totalitatea ei. Şi nu ne referim strict la pilotaj, care a fost unul excepţional. Olandezul încearcă întotdeauna să suplinească minusurile maşinii prin pilotaj pur, întocmai ca vechii maeştri Nuvolari, Moss sau mai recent Villeneuve. Inputurile sale tehnice sunt corecte, dar implicarea se opreşte aici deocamdată, încă nu se dedică unei munci asidue de corectare, oferind şi soluţii chiar, sau insistȃnd asupra unui aspect / schimbări dorite încȃt echipa tehnică să se dea peste cap pentru a-i face pe place (aşa cum a reuşit Hamilton la Mercedes cu acest W11).

Viteza cu care poate intra într-un viraje şi trece prin apex este imensă, nimeni nu ar putea-o face mai bine în mod regulat azi. Dar piciorul este unul prea de plumb, lucru neglijabil în erele anterioare, dar vital azi cu fragilele Pirelli. Nu e un distrugător în domeniu, precum Hulkenberg, dar Hamilton, Ricciardo şi Perez îşi revendică superioritatea asupra sa în acest departament.

Lider al noului val clocotind de talente colosale, are stofa să devină multiplu campion în condiţiile potrivite. Mai important, abilitatea sa supranaturală îi garantează pe viitor un loc în Panteonul zeilor. Deocamdată acolo au accesat mai puţin de 20 de nume din întreaga istorie de 125 de ani a curselor. O preţuire mai mare nu credem că i se poate aduce.

Asemănător cu…Michael Schumacher în anii Benetton

1. Lewis Hamilton

Campionul mondial, devenit acum cel mai aureolat pilot din istorie, prevalează în duelul cu Verstappen pentru poziţia de lider al sezonului pentru modul mai subtil de a extrage tot ce e necesar pentru a învinge, vastitatea abilităţii sale pure şi perfecţionarea calităţilor de suport la care se adaugă o atingere mai delicată, oferindu-i o marjă de eroare cu cȃteva cadre peste olandez. Dacă vreţi, Senna din Verstappen şi-a găsit naşul în Clark din Hamilton.

Căci dacă Max are un talent de o adȃncime similară, putȃnd săpă la fel de adȃnc şi compensa prin arta sa deficienţele unui monopost, Lewis îl depăşeşte la vastitatea talentului, avȃnd o rată mai largă de aplicaţii, asta venind o dată şi cu vȃrsta. De ceva vreme britanicul nu mai este doar acel instinctiv excepţional din linia Bordino-Nuvolari-Villeneuve-Senna, ci a căutat şi alte metode pentru a acoperi anumite limită
Implicarea sa în briefingurile tehnice este mai amplă, importanţa acordată strategiei generale, dar şi tacticii de moment a fost amplificată, iar modul în care a reuşit să-i facă pe ingineri să schimbe balansul tradiţional al monoposturilor 2017-2019 a fost esenţial în obţinerea decisivului avantaj aero deţinut de echipa germană în 2020 prin adoptarea acelei extreme suspensii spate cu braţul inferior prins de structura de impact. Deja aici pătrunde pe teritoriul lui Schumacher şi Brabham. Un teritoriu prea puţin bătătorit, inclusiv de cele mai mari nume.

A a vut şi week-end-uri mai puţin inspirate, precum Monza sau Sochi, dar luat în totalitate, îşi revendică încă o dată supremaţia asupra întregii grile prin amplitudinea talentului său ce i-a permis operarea pe un domeniu mai vast decȃt egal de înzestraţii primar Verstappen sau Leclerc. Nu e nimic mai evident în a demonstra asta decȃt performanţele de la Portimao şi Istanbul, în timp ce pole-ul pe ploaie din Austria indică aceaşi abilitate neobişnuită în condiţii de aderenţă precară cȃnd pneurile nu sunt un factor.
Palmaresul e copleşitor, dar nu spune nici pe departe întreaga poveste, ci vȃrfuri precum cele menţionate mai sus, făcute să pară facile şi prin munca din spatele cortinei şi o abordare ce nu lasă nimic neatins îl propulsează pe Lewis Hamilton în acea zonă extrem de rarefiată în care doar alţi 10 piloţi au putut avea acces în cei peste 70 de ani de Formula 1. Un colos ce divide opinii, dar unul care a jucat mereu fair-play.

Asemănător cu…Jackie Stewart în 1968-1973