Top 10 cei mai buni piloţi de F1 ai sezonului 2020. (locurile 10 – 6)

Neobişnuita concentrare de talente de pe grilă şi modul superlativ în care aproape toţi piloţii de calibru au performat în acest sezon ciudat face dificilă cernerea obişnuită. La prima vedere. Aplicȃnd aceleaşi criterii pe care le-am individualizat la momentul potrivit şi oferind piscurilor în arta pilotajului ponderea pe care o merită alegerile s-au simplificat. Ca de obicei, evoluţia fiecărui performer din acest top a fost comparată cu evoluţia unui nume greu din trecut cu care are similitudini evidente.

10. Lando Norris

Un natural prodigios în piscurile sale, punȃnd în balanţă calităţi de racer pur ce ştie să înţepe decisiv (Austria) şi o viteză pe tur nealterată de complexe mecanice cȃnd set-upul e corect ales (Abu Dhabi). Dar între vȃrfuri sunt şi anumite coborȃşuri, alunecări în pluton, lacune în regim de cursă în raport cu un coechipier mai rutinat şi mai constant în exprimare.

Se descurcă de obicei mai bine ca Sainz în manipularea fizică a unei maşini supraviratoare, dar este de multe ori pierdut dacă are de înfruntat un comportament subvirator. Cȃnd monopostul portocaliu s-a pliat pe gusturile sale a ştiut să-şi facă loc cu coatele, arătȃnd redutabil în duelurle la baionetă, întocmai ca predecesorul său Mike Hawthorn la Reims 1953.

Ca ultimă impresie, pare că a dat ce avea mai bun încă de la începutul anului, apoi s-a complăcut prea des, ameţit de podiumul austriac. Dar are numai 21 de ani şi 2 sezoane la cel mai înalt nivel. Ghidat pe traiectoria corectă, aici avem material de campion mondial.

Asemănător cu…Mike Hawthorn la început de drum

9. Valtteri Bottas

Numai 8 sutimi de secundă îi despart pe cei doi echipieri Mercedes în exerciţiul calificărilor de-a lungul sezonului. Această marjă, în favoarea lui Lewis Hamilton, ilustrează calitatea de “qualifier” a lui Valtteri Bottas, un om cu anumite limitări atunci cȃnd peisajul întrecerii devine învolburat, dar care poate etala o viteză pe tur fenomenală.

Aici avem raportarea la un anumit standard şi în F1 actuală niciun pilot nu trebuie raportat la un standard atȃt de înalt precum cel reprezentat de campionul en-titre. Pornind din acest punct, imaginea unui Bottas timorat, executant fidel al strategiei Mercedes pe care o văd fanii mai puţin rutinaţi, începe să se erodeze. Ghinioanele tehnice, precum cele în serie de la Imola-Istanbul-Sakhir au aruncat şi ele o umbră nemeritată asupra performanţei sale de ansamblu, cele doar 2 victorii stagionale nereflectȃnd valoarea sa de ansamblu.

Un Manfred von Brauchitsch pentru Caracciola din Hamilton, şi-a găsit sprijin meritat în urmaşul lui Alfred Neubauer, la fel de abilul Toto Wolff. Cel puţin înca un sezon în cadrul celei mai puternice echipe i-ar putea face dreptate dacă necazurile tehnice stau departe de el, iar cursele se vor desfăşura după un tipar comun.

Asemănător cu…Manfred von Brauchitsch

8. Pierre Gasly

Felul său de a fi, uneori brutal, necioplit chiar, în maniera lui Behra a fost şlefuit şi alături de o echipă tehnică de cu totul altă factură ca Red Bull, într-o cu totul altă atmosferă, a arătat încă de la început mult mai în largul său, reuşind să-şi etaleze întregul potenţial şi prin asta extrăgȃnd mai de fiecare dată cam totul dintr-un monopost puţin “draggy”, dar bine echilibrat în general şi avȃnd o stabilitate pe frȃnare exemplară.

Vȃrfurile sale, respectabile din orice unghi am privi, au fost făcute să arate şi mai extraordinar de modul în care a subperformat Daniil Kvyat în prima jumătate a sezonului. Victoria de la Monza e doar cireaşa de pe tort, dar turul de calificare de la Imola demonstrează că atunci cȃnd echipa sa se prezintă cu temele făcute la un GP, Gasly poate juca de la egal la egal cu cei mari. Modul în care a scos tot ce se putea dintr-o strategie la limită la Spa şi în Bahrein, ca şi locul 6 de la Portimao indică faptul că rutinarea s-a terminat de mult.

Ce nu se vede la TV şi nici nu e adus de obicei în discuţie este munca sa asiduă la găsirea set-up-ului corect şi apoi rafinarea acestuia-principalul motiv pentru care l-a surclasat pe Kvyat. Ar trebui, ca şi Sainz înaintea sa, să  se desprindă din mrejele Red Bull şi să caute o echipă cu potenţial. De exemplu Renault.

Asemănător cu…Jean Behra cȃteodată (ca atitudine), dar Jean-Pierre Jabouille ca abordare

7. George Russell

Era foarte dificil de apreciat cȃt de bun este cu adevărat Russell, atȃt timp cȃt un sezon a fost la volanul celui mai modest monopost conceput vreodată de Williams, iar în următorul de obicei materialul tehnic i-a permis să se lupte undeva în zona poziţiilor 12-16. Semnele din formulele inferioare erau certe, anihilarea completă a coechipierilor atȃrna şi ea în balanţă, dar abia la Sakhir lumea a avut o revelaţie şi a intervenit acel declic necesar.

Modul în care face ca totul să pară că îi iese uşor are similitudini cu ce am văzut la marii săi înaintaşi Clark şi Stewart, controlarea unei curse din frunte, sarcină mult mai complicată decȃt pare, a făcut-o în maniera entuziasmantă a lui Vettel din anii Red Bull. Poate mai impresionantă este maniera sa de abordare, cu reminiscenţe de la Prost, Schumacher şi Nico Rosberg.

Cere enorm de la ingineri, poate asimila o cantitate enormă de informaţii, este un perfecţionist ce nu lasă nicio piatră neîntoarsă şi posedă talentul necesar pentru a duce la îndeplinire sarcinile impuse. În al doilea GP din Bahrain, a arătat de parcă toată cariera a fost în acea poziţie, un semn clar al vremurilor ce vor veni şi în care întȃietatea pentru postul de etalon al noii generaţii se va disputa între el, Verstappen şi Leclerc.

Am putea să-l urcăm mai sus in topul nostru şi poate ne vom căi că nu am făcut-o în viitor, dar o demonstraţie remarcabilă în supremul Mercedes W11 pe o pistă ciudată nu poate oferi încă răspunsul definitiv ce este suplimentar grevat şi de anumite scăpări (inerente) în regim de cursă. Poate avea un destin mare dacă Mercedes continuă neabătut pe calea trasată din 2014.

Asemănător cu…Richard Seaman

6. Carlos Sainz

S-a transformat într-un pilot complet, fară lipsuri evidente, etalȃnd un racecraft formidabil în condiţii dificile, dar şi un echilibru în execuţie cu care l-a surclasat pe promiţătorul Lando Norris.

Pȃnă să facă pasul către McLaren a arătat întotdeauna ca un pilot cu un mare potenţial, dar un potenţial încă neîmplinit. După 2020, putem afirma că în sfȃrşit s-a metamorfozat în marele pilot aşteptat încă din vremea coabitării cu Max Verstappen la Toro Rosso. Car-controlul a rămas la aceleaşi cote înalte, dar instinctivul excepţional ce strunea monopostul în ultima clipă doar graţie unor reflexe de felină este acum mult mai cerebral, calităţile de suport dezvoltȃndu-se armonios.

Monza ar fi trebuit să fie prima sa victorie dacă norocul era de partea sa, la Portimao a arătat stofă degajată de campion în primele tururi pe pistă umedă, dar aceasta este doar dovada abilităţilor sale primare, pe care le revelase încă din 2015. Modul de a citi cursa în stilul Lauda-Prost, abordarea mult mai analitică în raport cu inginerii şi un cap limpede ce studiază toate oportunităţile în funcţie de variabilele aruncate în joc-acestea sunt noutăţile puse de spaniol pe masă.

E foarte probabil ca Ferrari să fi subevaluat atributele sale, căci Sainz Jr. nu a arătat niciodată mai convingător ca în cele 17 GP-uri ce au trecut de la  momentul alegerii sale ca pilot al Scuderiei. E posibil ca în regim de calificare de cele mai multe ori Leclerc să extragă mai mult din monopost, dar în ziua cursei am putea avea reversul medaliei, în stilul Senna-Prost, abordării natural a la Villeneuve etalate de monegasc, spaniolul opunȃndu-i maniera cerebrală a lui Varzi.

Asemănător cu…Stirling Moss în 1954, sau, de ce nu, Prost în anii Renault