Porsche ia în calcul participarea în Formula 1

Porsche și compania mamă, Grupul Volkswagen iau în calcul intrarea în formula 1. Totul depinde de modul în care regulamentul tehnic se va schimba începând cu sezonul 2025.

Fritz Enzinger, vicepreședintele Porsche Motorsport este încântat de ceea ce ar putea fi participarea în F1 a brandului german, însă totul depinde de viitorul formulei 1 și de regulamentul tehnic care ar trebui sa favorizeze utilizarea extensivă a combustibilului bio.

Mai marii Formulei 1 și-au arătat intenția de a utiliza acest tip de combustibil, schimbarea având loc odată cu începutul sezonului 2025, ceea ce reprezintă un punct de interes major pentru Porsche și Volkswagen AG, așa cum a sugerat și Enzinger.

În cazul în care Grupul Volkswagen decide să intre în Formula 1, echipa formată va fi creată fie în jurul brand-ului Porsche, fie în jurul brand-ului Audi, însă nu este o certitudine pentru moment dacă asta va fi varianta aleasă sau dacă producătorul german doar va furniza motoare pentru o participantă din Formula 1.

În ceea ce privește a doua variantă, se crede că VAG a avut deja discuții cu trei echipe, referindu-ne aici la Red Bull, McLaren și Williams. Echipa austriacă reprezintă un principal punct de interes, luând în considerare competitivitatea acesteia din ultimul deceniu. Deși Christian Horner nu a comentat direct o eventuală colabare cu brand-ul german, a ținut să precizeze că este deschis în privința oricărui parteneriat pe care îl consideră un potențial succes.

Porsche a avut trei partcipări anterioare în F1. Prima dată din postura de constructor, între 1958-1964 cȃnd a obţinut o singură victorie, prin Dan Gurney la Rouen 1962. Al doilea stint a fost în calitate de motorist, alături de McLaren(1983-1987), fiind încoronat de 3 titluri ale piloţilor şi două ale cosntructorilor. O ultimă încercare, alături de Footwork în 1991 a fost jenantă.