Max Verstappen începe sezonul 2021 din pole position

Max Verstappen a terminat sezonul 2020 cu un pole și o victorie în Abu Dhabi și continuă în forță și anul acesta. Pilotul Red Bull Racing a fost cel mai rapid în calificări și pleacă cu prima șansă în Marele Premiu al Bahreinului.

Q1

La 1:30.499 s-a oprit cronometrul pentru Max Verstappen, care din nou a fost cel mai rapid. Marea surpriză a venit însă din partea lui Yuki Tsunoda, japonezul de la AlphaTauri stabilind al doilea timp, la doar o zecime de secundă în spate. O altă surpriză la finalul Q1 a fost reprezentată de poziția lui Sebastian Vettel, germanul terminând doar pe 18 după ce turul său a fost compromis în urma unui steag galben cauzat de Mazepin și încheind calificările prematur, mai ales pentru pretențiile Aston Martin din acest sezon. Ceilalți piloți eliminați în Q1 au fost Mick Schumacher, Nikita Mazepin, Nicholas Latifi și Esteban Ocon.

Q2

Piloții Ferrari au încheiat pe primele 2 poziții, cu Leclerc la doar o miime de etalonul setat de Carlos Sainz 1:30.009. Marea surpriză însă a fost eliminarea lui Sergio Perez. Pilotul Red Bull a fost prins pe picior greșit și a încheiat doar pe 11, ceea ce înseamnă că vicecampioana mondială a trebuit să se mulțumească doar cu Max Verstappen în Q3. Alături de Perez, nici Tsunoda, Giovinazzi, Raikkonen, Russell nu au reușit să se claseze în top 10 la finele Q2.

Q3

Max Verstappen – al patrulea pole position! După ce a impresionat în testele din presezon și în antrenamentele libere, Max Verstappen confirmă potențialul monopostului RB16B și încheie pe prima poziție într-un mod dominant calificările din Sakhir. 1.28.997 timpul de pole al olandezului, timp ce i-a oferit o siguranță de 0.388s față de Hamilton si 0.589s față de Bottas.

Charles Leclerc completează linia a doua, arătând că Ferrari a făcut într-adevăr progrese însemnate față de 2020, mai ales că monegascul a fost la mai puțin de o zecime distanță de Bottas. Linia a treia este formată din Pierre Gasly, respectiv Daniel Ricciardo, distanțele aici fiind de 8, respectiv 9 zecimi de secundă față de etalon, in timp ce Norris și Sainz vor pleca din linia a patra, al doilea pilot al Scuderiei dezamăgind în turul final din Q3, spaniolul obținând un tur cu aproape 6 zecimi de secundă mai lent decât al coechipierului.

Fernando Alonso a scos maximum din monopostul Alpine, calificându-se pe poziția a noua și îl va avea lângă pe Lance Stroll, care a mai salvat puțin sesiunea de calificări a celor de la Aston Martin.