Imola 2021-ce ne-au indicat antrenamentele libere?

Revenire bruscă de formă a Mercedes? Sincopă Red Bull? Ferrari şi puterile secrete oferite de tărȃmul italian? Ce s-a petrecut ieri la Imola şi la ce ne putem aştepta pentru cursă şi calificări?

Pentru început datele esenţiale despre circuit. Fiind un “power track”, aproape 80% din durata turului e petrecută cu acceleratia la podea. Virajele formează un evantai decent ca diversitate, dar nu există acea interconectare între două viraje ce se abordează cu viteze radical diferite ce duce la alterarea balansului aero. Asfaltul nu este atȃt de abraziv ca în Bahrain, fiind operată o reasfaltare anul trecut. Iar temperaturile scăzute din aer (11-13 grade Celsius) şi de la nivelul pistei (22-25 grade Celsius) au dus la evitarea supraîncălzirii trenului spate.

Ce a rezultat din acest cumul de factori?

Valtteri Bottas a stabilit cei mai buni timpi în ambele sesiuni de ieri, Mercedes rulȃnd mult mai convingător ca în Bahrain, chiar dacă prin Piratella de exemplu a arătat mai nervos, nestrecurȃndu-se aşa cursiv ca Red Bull RB16B.

Finlandezul a marcat cel mai bun rezultat din FP2 cu pneul Medium, pe Soft rulȃnd oscilant, doar pe sectorul final totul arătȃnd aşa cum trebuie. Cauzele majore sunt două. Pirelli apreciază că diferenţa dintre C4 şi C3 este undeva la 0.7s/tur. Dar o maşină precum W12 ce preia din ADN-ul strămoşilor, nu scoate atȃt de mult din pneu pe măsură ce compoziţiile devin mai moi. Indiciile converg către un ecart de 0.5s între cele două compoziţii pentru Mercedes. Al doilea factor: între ieşirile pe M şi cele pe S şi chiar în timpul atacării turului cu compoziţia cea mai moale, inginerii Mercedes au operat anumite calibrări ale PU, hărţile fiind schimbate de la un sector la altul şi în general fiind rulate mapări mai puţin agresive ca ale rivalilor.

Ce a dus la acest pas în faţă al campioanei mondiale din punct de vedere tehnic?

Balansul aero nu a mai fost mutat atȃt de radical precum în Bahrain, iar modificările operate la difuzor au dat roadele aşteptate. Bulkhead-ul vertical din al doilea rȃnd de flow-divertere a fost modificat ca formă, crescȃnd în dimensiuni. Dar cel mai important aspect este altul: la partea centrală a extractorului, exact deasupra fundului de lemn apar două guri de ventilaţie arcuite.

S-a deschis prin asta un “canal” ce alimentează cu aer difuzorul, crescȃnd eficienţa acestuia (penalizată la conceptele low rake de regulile aero 2021).  Temperatura la nivelul asfaltului a fost un alt factor deloc neglijabil, inclusiv piloţii recunoscȃnd că aceste condiţii atmosferice din ziua de vineri le-au venit ca o mănuşă, anulȃnd pericolul de supraîncălzire al trenului spate cu care s-au confruntat în Bahrain de la finele sectorului median.

Cine a fost cel mai aproape de Mercedes ieri?

Charles Leclerc a marcat un timp pe soft-uri cu aproape 0.2s mai iute ca al lui Bottas, dar acel tur a fost anulat de stewarzi pentru depăşirea limitelor pistei în Piratella cu doar 10cm. 1m15.367 a fost rezultatul său, reprezentȃnd totodată şi turul său “ideal”. Monegascul a utilizat în FP2 podeaua modificată testată şi de Sainz în FP2. Ferrari a venit aici cu o aripă spate spoon mai low drag ca în GP-u trecut, o altă aripă faţă şi podeaua menţionată.

Pe liniile drepte Leclerc i-a luat 0.3s lui Bottas, avantajul vizibil fiind pe zonele de acceleraţie în urcare. Asta înseamnă putere mai mare. Ceea ce dincolo de acele operaţiuni de calibrare de la Mercedes, ne duce la o întrebare pusă şi în trecut: oare Ferrari a rulat intenţionat cu benzină mai puţină şi mapări extravagante pentru că suntem în Italia? Lucru valabil şi pentru altă echipă italiană, Alpha Tauri. Pierre Gasly i-a luat lui Bottas 0.55s pe liniile drepte , concentrȃndu-se în cea mai mare parte a FP2 pe simulări de calificare.

Red Bull?

Max Verstappen a fost oprit de cedarea arborelui de transmisie la trecerea peste un vibrator după Rivazza, astfel că raportarea Mercedes la ceea ce ei consider “etalon” nu s-a putut face. Cu o abordare diferită de înaintaşilor săi, Perez încearcă să vină aproape de olandez pe calea cea mai grea: utilizȃnd acelaşi set-up extrem ce implică un spate care să piovoteze foarte rapid. Simularea sa de calificare a fost compromisă de trafic (marea problemă aici), dar pe long-runs a rulat în aceeaşi sutime cu Hamilton şi Bottas dacă punem în ecuaţie toate variabilele. Totuşi Max s-a plȃnd de un balans nu chiar inspirat ales, iar Honda a ales să meargă restrictiv. Abia azi vom vedea toate cărţile Red Bull.

Ce s-a întȃmplat cu Mclaren?

Pe virajele cu radius lung MCL35M pierde neaşteptat de mult teren în raport cu Ferrari datorită în primul rȃnd comportamentului subvirator şi a unui balans aero mai compromis. Cum şi la echipa britanică s-au operat calibrări ale PU de inginerii Mercedes, iar traficul l-a lovit pe Ricciardo, un verdict clar nu poate fi oferit. Rămȃne intersantă totuşi replica australianului: “Îmi lipseşte încrederea să trag la maxim de maşină. Iar la Imola încrederea e totul.”

Cu tot traficul aferent exacerbat şi de îngustimea pistei şi de aglomerarea generată de scurtarea la o oră a sesiunilor, putem distinge ceva din long runs?

Leclerc a realizat cea mai impresionantă medie pe soft-1m19,309 (stint de 7 tururi luate în calcul), urmat de Sainz (1m20,057s) şi Gasly (1m20,197s) pe această compoziţie.

Pe Medium, Mercedes a înregistrat o medie de 1m19,613s(Bottas) respectiv 1m19.759s(Hamilton), dar stinturile au fost scurte (5 tururi finlandezul, 4 campionul mondial), în timp ce Perez a venit la 1m19,853s după un stint cu 3 tururi mai lung ca al lui Bottas (adică 5kg de benzină arse în plus, echivalȃnd cu 0.17s aici). Din nou Ferrari şi Alpha Tauri nu stau rău nici pe C3, media Scuderiei venind în zona Mercedes-Red Bull. Dar tradiţional Mercedes îmbarcă cea mai multă benzină în timp ce echipele italiene rulează cu mai puţină ca de obicei pe tărȃm natal.

Putem trage vreo concluzie viabilă?

Caracteristicile enumerate mai sus(plus modificările aero şi de balans) ar putea aduce Mercedes mai aproape de Red Bull în exerciţiul calificărilor. Nu ştim care este raportul clar în domeniul PU, datorită modului în care au operat germanii PU lor. Dar pe un astfel de circuit Bottas poate fi mai puternic ca în media sezonului. Iar o poziţie pe grilă aici cȃt mai sus valorează mai mult ca un ritm de cursă cu 2-3 zecimi mai bun. Aşa că poate prevala abordarea care a dat întȃietate optimizării set-up-ului de calificare.
Ploaia poate fi condimentul suprem al zilei de duminică.